Judecătoria Arad a dispus începerea judecății în ceea ce îl privește pe inculpatul F. Ovidiu, cercetat pentru furt în scop de ...
PECICA. În următorii doi ani, la Pecica, se va amenaja un lac cu apă termală şi un parc de 3,5 hectare. Totul pe bani ...
Potrivit programului aprobat de conducerea Parlamentului, până la ora 13,00 Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci trebuie ...
Sezonul de sală 2025 a început, în Capitală, la Cupa RMA, unde sportivul Marian Coman s-a clasat pe locul 1 în probele de 800 ...
Președintele SUA a reiterat, de asemenea, că locuitorii din Fâșia Gaza ar putea merge să trăiască în Iordania sau Egipt, în ...
Din echipa proiectului fac parte polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Camera de Comerț, Industrie și A ...
Primarul Călin Bibarț pare că și-a făcut un obicei din a da citire, pe rețelele de socializare, mesajelor mai „colorate” trimise spre rezolvare de către arădeni, pe adresa edilului. Dacă săptămâna tre ...
JURNAL ARĂDEAN: Domnule director, ați ajuns „vedetă națională”. 100.000 de euro, care sunt bani mulți oriunde în lume, nu ...
Cărțile pentru copii, Beletristica, respectiv Științele umaniste sunt cele trei categorii de carte preferate de arădenii care ...
Bruxelles. „Astăzi facem un pas esenţial pentru (…) a ajuta Republica Moldova să reia controlul asupra destinului său ...
Pe teren, Halep și-a luat la revedere de la publicul clujean. Mesajul său nu a fost însă unul clar în ceea ce privește ...
Asociația CARP (Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor) Arad organizează pe 1 Martie 2025, începând de la ora 14.00, Balul ...